Vast And Curious, Cu Andreea Roca

Daniel David. Ce e nevoie pentru a construi încredere și a găsi soluții în momente grele

Informações:

Synopsis

În absența încrederii, spune Daniel David, nu putem coopera și găsi soluții în vremuri grele. Încredere înseamnă capacitatea de a-ți asuma riscuri, așteptându-te să primești ceva în schimb, dar fără să fii sigur că vei primi. Daniel David este rectorul Universității Babes Boylai din Cluj și este unul dintre cei mai buni psihologi ai României. Conduce catedra de psihologie clinică și psihoterapie de la aceeași universitate. Din 2008, Daniel este profesor la Ichan School of Medicine at Mount Sinai din New York, una dintre cele mai prestigioase școli medicale din lume. A studiat cu doi dintre titanii psihologiei secolului 20, Aron Beck și Albert Ellis.  În 2015, a publicat Psihologia Poporului Român, rezultatul primei cercetări psihologice serioase asupra românilor de la cea a lui Constantin Rădulescu Motru, acum mai bine de 80 de ani.  Are un concept plastic pentru a defini cum încrederea pleacă de la fiecare dintre noi: ”spune da, dar taie cărțile” - acordă credit celorlalți, dar fii conștient că nu întotdeaun